Respectand regulile sale - unde se poate si unde nu se poate lovi, folosirea manusilor speciate etc.- boxul nu trebuie confundat cu o bataie dura, cu pumni, ci cu o disciplina sportiva care se conduce dupa un regulament precis si implica aceleasi cerinte privind pregatirea si curajul.
   Originea boxului se pierde undeva in negura vremii, cand era o lupta de forta, o confruntare violenta, brutala, care dadea castig de cauza celui mai puternic. Asa au aparut invingatorii Olimpiadelor antice grecesti si, mai tirziu, in arenele romane, unde gladiatorii se bateau intre ei pana la epuizare pentru a culege aplauzele publicului si indurarea imperatorului.
   Diferitele forme vechi de practicare a boxului se sfarsesc la inceputul secolului al XVIII-lea, cand, in Anglia, se stabilesc primele reguli de lupta, dintre care cea mai importanta prevede obligativitatea purtarii manusilor. Apoi, aceste reguli se perfectioneaza, stabilindu-se durata unei intilniri, spatiul de lupta, loviturite permise si nepermise, impartirea boxerilor pe categorii de greutate s.a.
   Boxul (sau pugilismul) este un sport marțial străvechi (probabil cel mai vechi sport marțial, cu origini preistorice), în care doi concurenți, cu greutăți similare, luptă cu ajutorul pumnilor, într-o serie de reprize, numite runde. Victoria este obținută in urma punctelor date pentru lovituri de catre juriu, sau atunci când adversarul este doborât la pâmânt și nu reușește să se ridice înainte ca arbitrul să termine de numărat până la 10, (engleză Knockout sau KO) sau când adversarul este prea rănit pentru a continua (engleză Technical Knockout sau TKO).